Cum se împacă călătoritul cu voluntariatul

De multe ori mi-am pus această întrebare: Cum se împacă călătoritul cu voluntariatul? Le-am practicat pe amândouă însă niciodată împreună.

De ce voluntariat?

Partea cu voluntariatul îmi este foarte dragă deoarece încă de pe vremea liceului mă interesa acest aspect și am ajuns într-un final să mă implic de-a lungul timpului în două astfel de proiecte.

Unul dintre ele implica disponibilitatea mea de a oferi sprijin persoanelor în vârste dornice să învețe tainele calculatorului. Cool ai zice!  Pentru mine a fost wow să văd interesul lor de a fi la zi cu tehnologia.

Al doilea proiect a fost unul dedicat intru-totul dezvoltării personale unde mi-am deschis mintea și o dată cu asta am întâlnit oameni faini de pus la suflet pentru totdeauna.

Acum dacă ar trebui să răspund la întrebarea de ce voluntariat? Aici nu aș putea să rezum în câteva cuvinte, nu îmi ajunge o zi întreagă să descriu sentimentul pe care îl ai practicând o astfel de activitate. Pentru mine cel puțin, a fost o experiență înălțătoare pe care aș repeta-o la infinit.

Apoi intră în scenă și călătoritul. Deja lucrurile devin și mai interesante și o să îți dezvălui de ce cred eu că face echipă bună cu voluntariatul.

Personal am descoperit asocierea între cele două căutând pe internet referințe în acest sens. Plăcut surprinsă am văzut că sunt oameni deja trecuți chiar și de prima vârstă care aleg să facă voluntariat la un alt nivel.

Ca să fiu și mai exactă…

Dacă ești setat pe  bătut lumea în lung și-n lat, un program de voluntariat te poate duce în destinația mult dorită.

Unde în lume să mergi ca voluntar?

De exemplu cum ar fi să mergi pe o insulă magică cum este Bali din Indonezia și să preadai copiilor limba engleză. Trebuie să fie minunat deoarece și eu îmi îndrept atenția către acest lucru.

Sau cum să mergi și să ajuți la salvarea țestoaselor în Sri Lanka. Wow asta chiar e inedit! 🙂

Îți spun ție celui care îți faci planuri ca și mine că sunt o mulțime de opțiuni, internetul este plin de resurse trebuie curaj pentru a face primul pas.

Surprinsă plăcut iată ce recomand în cazul în care vrei și tu să faci un research:

  • fii flexibil(ă).
  • alege activitatea de voluntariat care știi că te-ar duce în destinația mult dorită dar fii deschis(ă) niciodată nu știi cum un alt lucru trebuie să apară în viața ta deoarece așa ajungi la cel dorit de tine).
  • ia în calcul că trebuie pentru unele programe să plătești o anumită sumă de bani ca să ai acces la activitățile de voluntariat și implicit la plecarea ta în altă țară.
  • fii pregătit(ă) să pleci cu un program de voluntariat cel puțin pentru două săptămâni (majoritatea programelor “cer” o astfel de disponibilitate).

La final îți las o listă cu ONG-urile care oferă programe de voluntariat:

  1. www.volunteerhq.org – ai peste 30 de țări la alegere în Asia, Europa și America Centrală.
  2. www.thousandcurrents.org– cu ei poți merge în Asia, Africa, America Latină. 
  3. www.appalachiantrail.org – valabil pentru toți pentru iubitorii de animale și montaniarzi programe de voluntariat în Munții Apalași)
  4. www.gviworld.com – poți alege dintr-o multitudine de programe de voluntariat și chiar intershipuri.
  5. www.wwoof.net – un site foarte complex cu zeci de destinații și activități în mai multe domenii.
  6. www.vsointernational.org – programe destinate în numeroase destinații din Africa, Asia.
  7. www.workawayblog.com – renumitul site unde poți găsi călători în jurul lumii și practica activități de voluntariat fără să plătești comisoane pentru a avea acces la ele.
  8. www.volunteerasia.org –  Thailanda, Nepal, Vietnam sau Bali?  

Acum că știm din ce listă de ONG-uri să alegem un program de voluntariat, putem începe pregătirile.

În schimb dacă te regăsești în ceea ce ai citit în acest articol, te rog să îmi lași impresiile tale și mai ales sfaturi dacă deja ai trecut printr-o astfel de experiență. Te aștept să ne cunoaștem pe Facebook și Instagram.

Îți doresc să ai multă inspirație în toate activitățile pe care alegi să le desfășori.

Pe curând,

Mădălina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *