- MY DREAMS

Freddo Cappucino – cea mai căutată băutură pe timpul verii în Grecia

Îmi aduc aminte și acum prima mea întâlnire cu această băutură rece, o combinație nebuna de cafea granule, apă, cuburi de gheață și un strat generos de spumă de lapte, toate puse cu măiestrie într-un pahar care nici acum nu știu cât cântărește. Însă ce știu este că acea cantitatea de cafea te face să  rămâi treaz vreo două zile, dacă ești la prima încercare. 🙂

Cam așa arată:

Freddo Cappucino
Freddo Cappucino

Se întâmpla acum doi ani de zile… soseam în Grecia pregătită să rămân vreo 6 luni de zile. La noul ritm zilnic pe care urma să-l am, mă și gândeam că o să beau multe doze de cafea rece.

Pentru mine cafeaua este mai mult decât o băutură care îmi dă energie. La capitolul acesta sunt deja foarte multe discuții însă nu vreau să intru acum pe acest făgaș.

Plăcerea de a sta la povești cu cineva drag sorbind dintr-o cafea bine făcută și mirosul ei îmbătător, sunt de fapt lucrurile care pe mine mă atrag la această băutură. Altfel, mă pot declara un fan al ceaiului verde din care îmi pot lua și energia necesară plus alte beneficii pe care această plantă le are.

Acum că voi sta pe insulă un sezon întreg iaaar am revenit la “bad habits” sau altfel spus plăceri nevinovate. Și culmea sunt două: acest Freddo Cappucino și evident cafea grecească făcută la ibric care emană o aromă de îmbată toată insula.

Diferența dintre cafeaua rece grecească și cafeaua grecească la ibric.

Se pare că prima cafea a apărut la Constantinopole, Salonic și nordul Greciei.După răcirea relațiilor dintre Grecia si Turcia, grecii încă o  mai numeau cafea turcească. Însă după alte evenimente istorice s-a stabilit definitiv numele de cafea grecească și asta cam în jurul anului 1974.

Cafeaua tradițională grecească are un proces bine stabilit pe care trebuie să-l urmezi ca totul să fie perfect, mai ales gustul.Și cum în general o treabă bine făcută presupune ustensilele potrivite, același lucru este valabil și pentru prepararea cafelei grecești. Primul pas este să ai un briki, adică binecunoscutul ibric din alamă sau cupru. La aproape toate cafenelele am văzut un fel de butelie ce are deasupra un suport unde este depozitat nisip fin iar pe acel nisip se așează ibricul pentru fierbere.

Briki
Briki

Ca să te bucuri de aroma ei autentică cafeaua se pregătește în 3 etape:

  • se fierbe cafeua până se umflă, se retrage ibricul de pe foc și se amestecă.
  • se pune pe foc din nou cafeaua și imediat ce a început să fiarbă, din nou se ridică ibricul de pe foc.
  • se repetă procesul fără să dea cafeaua în foc.
Cafea grecească preparată la ibric

Pentru cafeaua rece totul este deja mai simplu. Ai nevoie de:

  • 2 lingurite de cafea instant
  • 1-2 lingurite de zahar
  • 2 cuburi de gheață sau mai multe
  • 1/4 ceașcă de apă rece
  • 1/3 ceașcă de lapte răcit.

Foarte interesant este că ai la dispoziție mai multe grade de dulceață pentru a-ți potrivi cafeaua preferată. Cele mai cunoscute sunt: Pikro – Amar, Sketos – fără zahăr, Metrio – medie, cu o linguriță de zahar, Glyko – dulce, cu două lingurițe de zahăr.

Așadar, vara asta ai un motiv în plus să vii în Grecia. Doar explorând devii un povestitor!

 Pe curând!

Mădălina

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.